Camerele de supraveghere reprezintă instrumente eficiente de protejare a siguranței și de detectare sau descurajare a activității infracționale. Din ce în ce mai mult sunt instalate camere de supraveghere în interiorul, dar și în afara clădirilor (în lifturi, holuri, intrări etc.), pe străzi, autostrăzi, în parcuri și vehicule de transport public.
Utilizarea camerelor de supraveghere este limitată privind utilizările care nu încalcă „dreptul la viață privată”, întrucât aceasta este definită de lege. Toate camerele de supraveghere, inclusiv cele aflate în locații temporare sau pentru monitorizare activă, vor fi instalate numai în conformitate cu legislația în vigoare.
Cadrul legal
Apariția Regulamentului General pentru Protecția Datelor (GDPR) a impus lansarea unor legi și regulamente privind protecția datelor personale în fiecare țară din Uniunea Europeană. Astfel, s-a identificat nevoia de a legifera modului în care pot fi folosite camerele de supraveghere. Ele cad sub acțiunea prevederilor următoarelor legi:
- Regulamentul nr. 679/2016 referitor la protecția persoanelor fizice privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora.
- Legea nr. 190/ 2018 referitoare la directivele de punere în aplicare a Regulamentului menționat anterior.
- Legea nr. 333/2003 pentru paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
- Decizia nr. 52/ 2012 referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video.
Despre protecția datelor cu caracter personal
Protecția persoanelor fizice privind prelucrarea datelor personale este un drept esențial, iar fundamentele sale se aplică fără să se țină cont de cetățenie sau domiciliu. Cu toate acestea, acesta nu este un drept absolut întrucât se află în legătură cu rolul îndeplinit în societate și în echilibru cu alte drepturi de bază.
Legislația are în vedere respectarea următoarelor aspecte:
- Viața privată și de familie, a domiciliului și comunicațiilor;
- Protecția datelor personale;
- Libertatea de a gândi;
- Libertatea de conștiință și religie;
- Libertatea de exprimare și informare;
- Libertatea de a presta o activitate comercială;
- Dreptul la o metodă de atac eficientă și la un proces corect;
- Dreptul la diversitate culturală, religioasă și lingvistică.
Prevederile nu sunt valabile pentru prelucrarea datelor în activitățile complet personale (care nu se află în legătură cu o activitate profesională sau comercială):
- Corespondența și agenda de adrese;
- Activitățile de pe rețelele de socializare;
- Activitățile online aferente.
În schimb, ele sunt aplicate persoanelor juridice care livrează instrumente de prelucrare a datelor personale pentru acest gen de activități personale. În situația oricărei prelucrări de date este necesară oferirea consimțământului persoanei avute în considerare.
Ai voie să montezi camere de supraveghere în spațiul privat?
Legislația prevede că ai dreptul să instalezi astfel de camere acasă cu mențiunea că un alt spațiu privat sau un loc public nu trebuie să intre în câmpul vizual al acestora. În plus, este necesară sesizarea vizuală a existenței camerelor de filmat.
În ce situații poți instala camere de supraveghere?
Prin intermediul camerelor de supraveghere, poți obține și monitoriza date personale. De aceea, ele pot fi montate doar pe baza unor motive clare, precum:
- Protejarea clădirilor, instalațiilor și/sau a persoanelor;
- Siguranța spațiilor publice;
- Identificarea, protecția și eliminarea infracțiunilor;
- Dovezi în instanță.
Totodată, ai în vedere faptul că transmiterea live a imaginilor și încărcarea lor pe platforme publice nu sunt acțiuni plauzibile.
Pentru a te feri de sancțiuni, este important să treci motivul legal pentru care montezi camere de supraveghere într-un document fizic scris.
Angajatorii pot instala camere de supraveghere?
Similar și altor situații, montarea camerelor de supraveghere la locul de muncă se poate realiza doar în baza unui temei bine argumentat. Angajatorii sunt nevoiți să aducă la cunoștința personalului faptul că sunt sau vor instalate aparate care să le monitorizeze activitatea astfel încât să elimine riscurile.
Dacă organizația dispune de un sindicat, atunci montarea camerelor va depinde și de părerea acestuia. Acordul său va fi consemnat într-un document oficial.
Poți să instalezi camere de supraveghere în bloc?
Legislația prevede ideea că locatarii nu pot instala orice tip de cameră video, în orice împrejurări. De aceea, sunt interzise situațiile în care camerele video:
- contribuie la recunoașterea celor care sună la interfon sau sonerie
- filmează spațiile comune
- capturează imagini cu priveliștea de la balcon.
Criteriile de instalare ai camerelor de supraveghere sunt:
- cetățenii și administratorul imobilului trebuie să își ofere consimțământul;
- existența unui motiv precis care să justifice montarea acestor dispozitive;
Deciza de montare a acestor camere este luată doar după informarea și obținerea acordului locatarilor.
În cadrul unui bloc, spațiile în care poate fi inclusă o cameră de supraveghere sunt:
- intrarea în bloc;
- liftul și intrarea în acesta;
- casieria de la asociație, ș.a.
Legislația nu interzice utilizarea unui astfel de device la toate etajele, însă autoritățile nu recomandă această acțiune întrucât există posibilitatea ca ușa locatarilor să intre în câmpul vizual.
Imaginile pot fi utilizate doar pentru motivul declarat. Locatarii pot apela la autorități atunci când constată că filmările au determinat creșterea tarifelor de întreținere sau au fost utilizate pentru a monitoriza vecinii.
Pot fi păstrate înregistrările video?
Da, filmările pot fi stocate pe o perioadă de maxim 30 de zile. Totuși, există situații excepționale, care dau posibilitatea de a extinde această perioadă.
Ce trebuie să știi despre camerele de supraveghere din spațiul public?
Aceste camere se instalează doar de companiile autorizate de Inspectoratul General al Poliției Române, numai în spații care nu afectează intimitatea oamenilor. Existența lor trebuie anunțată clar prin indicatoare clare.
Riști sancțiuni dacă nu respecți legislația în vigoare?
Bineînțeles! Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine:
- în cazul companiilor - aplicarea unor amenzi care se pot ridica până la 4% din cifra de afaceri.
- În cazul persoanelor fizice – sancțiuni din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, uneori, poți fi chemat în instanță de cei surprinși în filmare pentru a le plăti despăgubirile în funcție de prejudiciul provocat.
Concluzii
Având în vedere evoluția tehnologică fără precedent, dar și globalizarea, protecția datelor personale a devenit un subiect de interes atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. De aceea, legislația care reglementează camerele video a apărut ca urmare a nevoii oamenilor de a avea drepturile și libertățile respectate, precum și de a elimina pericolele asociate furtului de date personale.