https://www.smtsol.ro/blog/image/cache/catalog/Blog/securizarea%20locuintei-1170x600.jpg

Securizarea locuintei - Ce trebuie sa stii

  • 14 Dec 2021
  • |   0 Comentarii

A fi în siguranță reprezintă prioritatea principală pentru orice familie. În acest sens, înțelegerea tuturor riscurilor și adoptarea unor măsuri de prevenire sunt necesare în vederea obținerii unui nivel înalt de protecție permanentă a familiei și a locuinței. 

Ținând cont că tehnologia a evoluat considerabil în ultimii ani, astăzi avem acces la numeroase dispozitive și soluții inteligente care să garanteze securitatea unei proprietăți, prevenind orice potențial pericol sau incidente nedorite. 

Orice dispozitiv sau sistem de supraveghere disponibil în prezent oferă confort și liniște sufletească privind siguranța unei locuințe. Astfel de echipamente moderne sunt concepute pentru a monitoriza fiecare aspect legat de securitatea unei proprietăți, furnizând notificări în timp real pe dispozitivele mobile.

Descoperă în rândurile următoare câteva metode prin care îți poți garanta cel mai eficient siguranța locuinței.

Optează pentru sisteme performante de supraveghere


Dacă dorești cea mai bună protecție pentru locuința ta investește în sisteme de monitorizare profesionale. Camerele de supraveghere se dovedesc a fi printre cele mai eficiente metode de a-ți securiza locuința. 

Numeroși proprietari au început să apeleze la astfel de camere video deoarece pot avea acces în timp real și chiar de la distanță la interiorul/exteriorul proprietății lor.

Datorită evoluției tehnologiei, astăzi dispunem de numeroase sisteme de securitate, ce pot fi controlate și monitorizate chiar de pe telefonul mobil. Astfel, proprietarii de locuințe pot călători fără a se îngrijora cu privire la securitatea locuinței lor. 

Avantajele unui sistem de supraveghere la domiciliu

Printre cele mai importante avantaje ale unui astfel de dispozitiv menționăm:

  • Contribuie la descurajarea hoților - chiar și cei mai experimentați hoți sunt descurajați atunci când observă un sistem de supraveghere la o locuință. În general, hoții amatori pot face greșeala de a încerca să pătrundă pe o proprietate cu un sistem de supraveghere, însă de îndată ce o alarmă este declanșată, aceștia se sperie și fug de la fața locului.

  • Protejează locuința în permanență - numeroase persoane consideră că spargerile au loc noaptea, dar în multe cazuri acestea se produc în timpul zilei. Spre exemplu, când pleci la serviciu, iar copii sunt la școală, hoții îți pot verifica proprietatea, fiind atenți la programul cotidian al familiei. Din acest motiv, o cameră performantă de supraveghere este ideală pentru orice proprietate, locuința fiind protejată în orice moment.

  • Permite controlul proprietății de la distanță - datorită tehnologiei, numeroase camere de supraveghere dispun de funcții inteligente care facilitează controlul spațiului monitorizat. Practic, acest lucru permite proprietarului să verifice constant securitatea locuinței lui.

  • Oferă un nivel sporit de încredere și liniște sufletească - unul dintre cele mai mari beneficii ale unei camere de supraveghere la domiciliu este liniștea sufletească pe care o conferă proprietarului privind nivelul de securitate al proprietății lui.

Printre cele mai rapide și eficiente dispozitive de supraveghere se numără și soluțiile performante din categoria Self Protect Smartech puse la dispoziție de SMTSOL (Smartech Solution). Aceste camere video sunt ușor de instalat, ele înglobând numeroase funcții speciale ca:

  • Rotație 360° motorizată;

  • Senzori de mișcare;

  • Alarmă instantă;

  • Sistem Nightvision;

  • Notificări în timp real pe dispozitivele mobile;

  • Înregistrare pe spațiu virtual;

  • Setări de la distanță.

Prezentând astfel de avantaje incontestabile, aceste camere de supraveghere Self Protect sunt dispozitivele ideale pentru a-ți asigura un nivel înalt de siguranța în locuință.

De asemenea, pentru un plus de securitate pot fi montate și camere video în exteriorul acesteia, reușind o monitorizare în timp real al proprietății (curte, garaj, grădină etc.) direct de pe device-urile mobile. 

Spre exemplu, camera de supraveghere exterior Smartech Self-Protect dispune de funcții multiple, favorizând un control eficient prin intermediul unui smartphone. Această cameră video include senzori de mișcare sau sunet, astfel la detectarea unei acțiuni neobișnuite proprietarul primește imediat o notificare direct în aplicație.

De asemenea, numeroase persoane și-au îndreptat atenția și către camere spion pentru monitorizarea locuinței lor private. Astfel de camere sunt bine mascate, putând fi înglobate în diferite obiecte din încăperi, precum ceasul de perete, corpuri de iluminat, odorizante de cameră, etc.

Ele permit înregistrarea unor imagini din locuință, fiind ideale în cazul în care un hoț pătrunde în locuință. Fiind utilizate strict pentru supravegherea și siguranța familiei și a locuinței, astfel de dispozitive contribuie eficient la obținerea unui nivel superior de securitate al unei proprietății.

Mizează pe lămpi interioare/ exterioare cu senzor de mișcare

Montarea unor obiecte de iluminat cu senzor de mișcare este una dintre metodele care pot limita accesul unui intrus pe o proprietate privată. În situațiile în care te afli într-o călătorie, în mod cert activitățile din locuința ta lipsesc. Astfel, pentru a deruta posibilii intruși este indicată păstrarea unei aparențe că sunt persoane în locuință. În astfel de cazuri, lămpile pot fi accesate chiar de la distanță, activând iluminatul.

Totodată, dacă intrusul a pătruns pe proprietatea privată, simpla aprindere instantă a luminii lămpilor îl poate consterna pe acesta, descurajându-l în orice acțiune de intrare prin efracție.

Se regăsesc numeroase dispozitive inteligente ce prezintă funcția de temporizare, care se activează și opresc în mod automat lumina. O astfel de investiție este binevenită pentru a spori securitatea casei tale.

Apelează la o persoană de încredere în vederea verificării locuinței

În situațiile în care nu ești prezent în locuință o perioadă mai lungă de timp, poți apela la un membru al familie sau la un vecin apropiat ca o măsură suplimentară de protejare a locuinței. Spre exemplu, acesta te poate ajuta în ridicarea corespondenței, parcarea unei mașini pe proprietate ta sau orice altă acțiune ce poate induce în eroare posibilii intruși.

Concluzii

Siguranța familiei și a locuinței este o prioritate majoră pentru orice persoană, astfel că este de la sine înțeles că trebuie implementate cele mai bune măsuri în ceea ce privește protejarea împotriva intrușilor. 

O metodă sigură și eficientă prin care se garantează siguranța unei proprietăți este instalarea unor sisteme de supraveghere performante în interiorul/exteriorul acesteia. 

În acest sens, SMTSOL este partenerul tău de încredere care îți oferă numeroase dispozitive și echipamente performante de supraveghere video, menite să-ți răspundă tuturor cerințelor de siguranță și protecție pentru familia și casa ta. 

Protejează-ți locuința cu dispozitivele din categoria Self-Protect Smartech!


Taguri: