https://www.smtsol.ro/blog/image/cache/catalog/Blog/violenta%20domestica-1170x600.jpg

Violenta domestica: ce este și cum poate fi combătută cu camere spy?

  • 24 Feb 2022
  • |   0 Comentarii

Studiile arată că, cel mai des, violenta domestica apare acasă atât în familiile educate, cât și în cele cu cu o educație precară, cu lipsuri financiare sau în cele cu un nivel salarial bun. Cele mai multe persoane care cad victimă fenomenului de violenta domestica sunt femeile, urmate de copii și bătrâni, cauzele fiind diverse.

Mai mult decât atât, violenta domestică nu poate fi combătută ușor prin prisma lipsei de dovezi sau a legislației limitative. Cu toate acestea, există o serie de măsuri pe care posibilele victime le-ar putea implementa pentru a combate violenta domestică, printre care camerele spy.

Realitatea surprinde date îngrijorătoare privind violenta domestica. Conform unei cercetări realizate de Centrul Filia, o organizație non-profit care luptă împotriva inegalităților de gen, aproape 33 de femei au fost ucise de parteneri actuali sau foști, respectiv de membri ai familiei în intervalul ianuarie - august 2021, unde autorii faptei au fost într-o proporție de 91-92% bărbați.

Ce este violenta domestica?


Violenta domestica sau abuzul în familie reprezintă un model de comportament, utilizat pentru a câștiga sau menține controlul asupra unui membru al familiei. Acesta cuprinde acțiuni fizice, verbale, sexuale, psihologice sau de natură financiară, care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănește, umilește, învinuiește, rănește sau rănește o persoană.

Ce semne prezintă violenta domestica?


Cu toate că semnele nu sunt întotdeauna evidente, violenta domestica se manifestă prin:

  • Posesivitate;

  • Verificarea și urmărirea frecventă a victimei;

  • Controlul excesiv asupra victimei;

  • Nervozitate extremă exprimată atunci când victima nu se supune agresorului;

  • Gelozie;

  • Trimiterea constantă de mesaje pentru a afla unde se află victima;

  • Izolarea victimei de familie și prieteni;

  • Comportament nepoliticos față de familia și prietenii victimei;

  • Atacarea inteligenței, aspectului, opiniilor, sănătății mintale sau a capacităților victimei;

  • Compararea constantă, într-un mod negativ, cu ceilalți;

  • Învinuirea pentru toate problemele din relație și pentru izbucnirile lor violente;

  • Amenințări;

  • Ridicarea tonului sau spargerea lucrurilor personale ale victimei;

  • Violență fizică și abuz sexual;

  • Hărțuirea victimei, a membrilor familiei, a prietenilor sau animalelor de companie ale acesteia, etc.

Ce tipuri de violenta domestica există?


Violenta domestică se poate manifesta prin mai multe tipuri de abuzuri:

  1. Abuzul emotional, care include diminuarea stimei de sine prin critici constante sau prin deteriorarea relației victimei cu familia sau prietenii ei.

  2. Abuzul psihologic, care implică provocarea fricii prin intimidare, amenințarea cu vătămare fizică, etc.

  3. Abuzul financiar, care se referă la acțiunea de a face o persoană să devină dependent financiar prin menținerea controlului total asupra resurselor financiare  sau prin interzicerea accesului la bani. 

  4. Abuzul fizic, care presupune rănirea sau încercarea de a răni victima prin lovire, ardere, apucare, ciupire, împingere, smulgerea părului, mușcare sau forțarea consumului de alcool și/sau substanțe psihotice.

  5. Abuzul sexual, care constă în forțarea victimei să ia parte la un act sexual la care nu își dă consimțământul.

  6. Urmărirea, care face referire la orice tip de comportament care nu servește niciun scop legitim, dar vizează hărțuirea, enervarea sau terorizarea victimei (apeluri telefonice repetate, scrisori nedorite, supraveghere constantă, etc).

Cum poate fi combătută violenta domestica?


Având în vedere gravitatea fenomenului, toți avem responsabilitatea de a contribui la combaterea violenței domestice. Cu toate că există o concepție greșită care presupune că victimele pot oricând să iasă dintr-o astfel de situație, adesea ele pot întâmpina diverse dificultăți, cum ar fi:

  • frica față de siguranța proprie și eventual a copiilor/ celorlalți membri ai familiei;

  • partenerul manipulativ;

  • instabilitatea/ dependența financiară;

  • frica de a pierde custodia copiilor către un partener abuziv;

  • lipsa unui spațiu în care ar putea locui, etc.

Totuși, există o serie de măsuri care ajută la combaterea fenomenului de violenta domestică:

  • identificarea unui refugiu – găsirea unui adăpost temporar este esențială pentru a crea un plan de scăpare din calea unei persoane abuzive. De asemenea, atunci când creezi planul efectuează și o listă cu toate documentele importante pe care trebuie să le iei cu tine atunci când evadezi (pașapoarte, carduri de credit, permis de conducere, acte auto, asigurări, acte copii, etc). Păstrează secret noul tău adăpost.

  • Colectează dovezi privind violenta domestica – pentru a obține ordine de restricție sau a divorța de partenerul abuziv, dovezile video sau audio sunt extrem de necesare. În vederea înregistrării comportamentului abuziv al partenerului, poți instala camere spy sau reportofoane spion în locuri secrete din locuință. Având dovezi, acesta nu poate nega în fața justiției. În plus, cu ajutorul acestor dispozitive, pot fi înregistrate și celelalte persoane care mai intră în casă (complici la agresiune) și ce alte lucruri se mai întâmplă acolo.

  • Protejează-te de inițiativele de urmărire ale partenerului abuziv – în cele mai multe cazuri, acești agresori utilizează și ei diverse dispozitive pentru a te supraveghea. Din fericire, există aparate de contraspionaj care detectează și împiedică frecvențele emise de camerele și microfoanele spion instalate de agresor. Însă, trebuie să te miști rapid pentru că dacă agresorul identifică inițiativa ta, acesta se va îndrepta rapid către zona în care te afli pentru a te opri.

  • Evadarea – oricând există oportunitatea, trebuie să te motivezi să scapi din situațiile periculoase. De asemenea, în prezența partenerului abuziv, este necesar să eviți să intri în conflict direct cu acesta.

  • Obținerea unui sprijin – decizia de a părăsi o astfel de situație poate fi dificilă și înfricoșătoare. De aceea, dacă este posibil, vorbește cu cineva în care ai încredere (prieten sau un consilier dintr-o organizație specializată în combaterea abuzului domestic) și vedeți împreună ce trebuie făcut.

  • Apelează la autorități – dacă ai fost rănită sau hărțuită sexual, este imperativ să contactezi serviciile de urgență (spital, poliție) sau linia de asistență a organizațiilor non-guvernamentale sau ale statului pentru a vorbi și a soluționa riscurile la care ești supusă.

Taguri: